KronAds

Dorința de a participa și de a ajuta mediul antreprenorial din România să crească accelerat și în același timp sănătos - Practici digitale creative și eficiente

Se spune că atragi ceea ce gândești.

 

Psihologia spune că de cele mai multe ori autosabotarea stă în calea succesului nostru.

O latură importantă a autosabotării este ”Procrastinarea”, adică amânarea de a începe sau realiza o sarcină, fenomen natural, cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm.

Este important ca acest efect să fie minimizat, chiar dacă acest lucru înseamnă să ieșim din zona de confort, zonă care ne înfrânează evoluția. Rezultatele cercetărilor spun că valoarea reală a umui om este întotdeauna în afara zonei sale de confort. 

Știm că nu ne este confotabil să vorbim deschis despre ideile noastre,

de teama că acestea ne pot fi furate și implementate de altcineva înaintea noastră,

dar în acest caz noi te asigurăm că ideea ta este în siguranță cu noi.

 

Așadar fii liber să explorezi

o nouă lume a business-ului cu un marketing adaptat permanent perioadei în care trăim, făcut ca la carte, unde cu siguranță sunt oportunități de crestere, chiar și pe timp de criză.

 

 

Ai nevoie de mai mult timp și mai mulți bani?

 

Este momentul să-ți externalizezi procesul evoluției.

 

Chiar dacă exiști deja, sau dacă ești Start-up cu atât mai bine,

cu cât cunoaștem mai bine fiecare nivel al evoluției tale legat de produsul sau serviciul pe care îl oferi,

te putem ajuta să ai cel mai mare impact în piață în cel mai scurt timp.

Astfel vei economisi cele mai importante resurse pe care le-ai cheltui pentru a evolua de unul singur,

 

timpul și banii.

Ordin ANPC

GDPR

Promovări afaceri pe Facebook în mod eficient, cu rezultate optime. Obține mai mulți clienți, crește-ți vânzările cu ajutorul publicității personalizate țintite
Promovări afaceri pe Instagram în mod eficient, cu rezultate optime-Obține mai mulți clienți, crește-ți vânzările cu ajutorul publicității personalizate țintite
Află cum îți putem ajuta afacerea să crească prin campanii de publicitate personalizate-Împreună putem să îți creștem vizibilitatea și veniturile cu noi clienți

Toate derepturile rezervate KronAds.ro - Site creat cu Site-Sculptor  powered by WebWave

ANPC SAL - Soluționarea alternativă a litigiilor
ANPC SAL - Soluționarea Online a litigiilor
Abonează-te la noutăți:
Abonare
Abonare
Felicitări, ești abonat la noutăți.
Completează cu o adresa de email validă

Hai să vedem ce strategii ți se potrivesc ...

 

Pentru o acuratețe sporită a răspunsului în urma procesării informațiilor primite*,

câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

 

Timp de completare 3-5 min.

*Considerate date cu caracter personal care sunt supuse termenelor și condițiilor GDPR

*Suntem onorați să discutăm cu:

*In ce stadiu te aflii?

*Ce rol deții sau vei deține în cadrul companiei?

*Ce domeniu de activitate acoperi sau în care dorești să performezi? Completează codurile CAEN:

*Ce denumire are sau va avea BRAND-ul tău?

*Cui se adresează Brand-ul tău?

*Ce valoare aduci în piață?

Ce produse sau servicii oferi sau vrei să oferi?

*Generezi venituri în acest moment?

*Ce buget consideri că ai nevoie pentru a-ți promova imaginea?

*La ce adresă dorești să îți răspundem?

Exiști în online? Dacă nu, nu-i nimic... se rezolvă.

*La ce număr de telefon te putem contacta?

Spune-ne câteva cuvinte despre idee / viziune.

Pentru a continua trebuie să fii de acord cu termenii si condițiile:

Expediază
Expediază
Mesajul tău a fost expediat. - Mulțumim, revenim curând cu soluții.

Completează toate câmpurile obligatorii!

Bun venit în fabrica de Brand-uri